Anuarul Primăria Mea. Ediția I
Citești în 4 minute

Echipa date.primariamea.md

Anuarul Primăria Mea. Ediția I

Anuarul Primăria Mea. Ediția I

Chișinăul devine o capitală mai sigură, se construiește tot mai mult, avem 104 de copii la 100 de locuri în grădinițe și ne vizitează cam 19 000 de turiști anual. Am selectat câteva cifre din „Anuarul Statistic: Chișinăul în cifre”, elaborat de Biroul Național de Statistică.

Pe lângă orașul Chișinău, municipiul cu același nume include și alte orașe și tocmai 28 de localități rurale. Două dintre acestea - Durlești și Codru - sunt în top 20 de localități din Republica Moldova, cu cel mai mare număr de locuitori.

Populația

Populația prezentă, adică cea prezentă fizic la domiciliul permanent sau temporar, în municipiul Chișinău se menține oarecum constantă în ultimii 15 ani. În 2019, 779 300 de persoane locuiau aici. Cea stabilă însă, adică cei care au domiciliul stabil aici, dar nu numaidecât se află pe loc, crește câte puțin. Astfel, dacă în 2005, în capitală erau 780 100 de locuitori, atunci în 2019, cifra a crescut cu peste 50 000, ajungând la 832 900.

Fondul locativ

Și fondul locativ, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale ale municipiului, crește. În 2014, în municipiu erau aproximativ 18 milioane de metri pătrați, în 2019- 21 de milioane.

Salariul

Salariile chișinăuienilor nu sunt foarte mari și există o diferență de remunerare între bărbați și femei. Astfel, un bărbat câștigă 9 460,8 lei pe lună, iar o femeie doar 7 913,6, adică cu 1547,2 de lei mai puțin.

Învățământul

Numărul instituțiilor de învățământ primar și secundar este relativ constant - 153, deși numărul elevilor crește în fiecare an. În ultimii 7 ani, numărul de elevi a crescut cu 12 285, ajungând la 91 092.

Grădinițe apar tot mai multe, în ultimii ani. Totuși, este nevoie de mai multe astfel de instituții. Dacă în 2014, la 100 de locuri erau 106,2 copii, în 2019 sunt 104,5. În această categorie sunt incluse grădiniţele, şcolile-grădiniţe, creşele-grădiniţe și creşele.

Sportul

Numărul terenurilor și câmpurilor pentru sport a scăzut cu aproape o pătrime în 2005 și au continuat să se micșoreze câte puțin până în 2020. În 2020 totuși, numărul acestora a crescut cu 50 față de anul precedent. Astfel, astăzi, avem 309 de construcții sportive de acest tip. Situația sălilor sportive însă rămâne relativ constantă - 190.

Cultura

În municipiu avem 50 de biblioteci publice, 25 de case de cultură, 17 teatre și 12 muzee. Numărul acestora este constant în ultimii ani.

Automobilele vs. bicicletele

Chiar dacă oamenii cumpără tot mai multe automobile, având câte 35 per 100 de gospodării, numărul bicicletelor este, la fel, în creștere semnificativă. În ultimii 5 ani,acesta s-a aproape triplat,ajungând la 14.

Siguranța

Orașul devine mai sigur în ceea ce privește infracțiunile contra vieții și sănătății. Dacă în 2009 erau 305 de infracțiuni, atunci în 2019, acestea au scăzut la 248. O diminuare semnificativă a avut loc mai ales în anul 2020, fiind 191. Și crimele mai mici sunt în scădere, cu aproape o treime, de la 9 450 în 2015, până la 6 255 - în 2019.

Turismul

Se pare că și turiștii încep să ne aprecieze. Dacă în 2015, ne-au vizitat 13 580 de persoane, în 2019, deja au sosit 19 078 de turiști, cu o creștere de 40% față de 5 ani în urmă.

Politicile pentru un oraș mai bun trebuie să fie bazate inclusiv pe date colectate corect, actualizate și accesibile imediat pentru toți cetățenii. În fiecare an, vom actualiza această informație și vom continua să abordăm pe platforma date.primariamea.md probleme specifice.

Îți plac materialele noastre și vrei să le transmitem pe email când apare ceva nou? Abonează-te la buletinul nostru informativ.